Fereastră către inimă

Din cartea “Atingerea lumilor spirituale” (puteți să vedeți cartea online aici)

Este clar că, de la crearea acestei lumi, umanitatea a trecut prin suferinţe şi dureri atât de mari, încât adeseori acestea au fost mai rele decât moartea însăşi. Cine, dacă nu Creatorul, este Sursa acestora? Pe parcursul istoriei, câţi oameni au fost dispuşi să sufere şi să îndure durerea pentru a atinge înţelepciunea superioară şi pentru a ajunge la înălţarea spirituală?

Câţi dintre ei s-au oferit voluntari să suporte agonii insuportabile, în dorinţa de a găsi măcar un strop de percepere spirituală şi înţelegere a Forţei Superioare şi, de dragul unirii cu Creatorul, să devină Servitorii Săi?

Şi totuşi, ei toţi au trăit fără să fi primit vreodată răspuns şi fără să fi obţinut rezultate vizibile. Au părăsit această lume aşa cum au venit. De ce a ignorat Creatorul rugăciunile lor? De ce şi-a întors faţa de la ei şi le-a dispreţuit suferinţa? Toţi oamenii au înţeles în subconştient că există un scop mai înalt al universului şi al tuturor evenimentelor care au loc. Această înţelegere este numită „picătura de unificare“ a individului cu Creatorul.

De fapt, în ciuda cufundării lor în egoism şi a chinului insuportabil datorat respingerii Creatorului, ei au simţit imediat cum, în inima lor, se deschide o fereastră care, până atunci, fusese închisă adevărului. Până în acel moment, inima lor a fost incapabilă să simtă altceva decât propria durere şi propriile dorinţe.

Această fereastră le-a arătat că au fost consideraţi demni de a experimenta şi simţi cum mult dorita „picătură de unificare“ pătrunde în fiecare inimă prin zidurile sale sparte. Prin urmare, toate calităţile lor au fost modificate până au obţinut o formă opusă, formă asemănătoare cu calităţile Creatorului. Abia atunci şi-au dat seama că se pot uni cu El în timp ce se află cufundaţi în suferinţă.

Numai atunci au putut înţelege Unicitatea Creatorului, deoarece atât Prezenţa Sa a fost simţită acolo, cât şi „picătura de unificare“ cu El. În momentul experimentării acestei revelaţii, Lumina le-a devenit evidentă şi le-a umplut rănile. Tocmai din cauza acestor răni ale percepţiei şi cunoaşterii şi a teribilei suferinţe generată de contradicţiile chinuitoare ale sufletului, Creatorul Însuşi umple aceşti oameni cu o minunată şi nemărginită fericire, dincolo de orice imaginaţie, oricât de perfectă ar fi ea. Toate acestea le-au fost date pentru a-i face să înţeleagă că suferinţa şi agonia lor sunt valorificate. Era nevoie de acest lucru pentru ca ei să poată experimenta Perfecţiunea Ultimă.

De îndată ce această stare este atinsă, fiecare celulă din corpul lor îi convinge că oricine în lume ar fi dispus să treacă prin chinuri de neconceput pentru a experimenta, cel puţin o dată în viaţă, fericirea de a fi unit cu Creatorul. Atunci, de ce Creatorul oferă tăcerea ca răspuns la cerea de ajutor a oamenilor?

Explicaţia poate fi următoarea: oamenii sunt mult mai preocupaţi de propriul progres, decât de slăvirea Creatorului. Prin urmare, lacrimile lor sunt goale, iar ei părăsesc această lume aşa cum au venit: fără nimic. Menirea finală a fiecărui animal este dispariţia, iar oamenii care nu Lau perceput pe Creator sunt asemenea animalelor. Pe de altă parte, dacă o persoană este preocupată de slăvirea Creatorului, El se va revela pe Sine acelei persoane. „Picăturile de unificare“ care îndeplinesc scopul Creaţiei se varsă în inimile celor care sunt preocupaţi de gloria şi iubirea Creatorului.

Ele curg în aceia care, în loc să se plângă de nedreptatea Regulii Divine, sunt complet convinşi în inima lor că tot ceea ce face Creatorul este în final spre binele lor. Spiritualul nu poate fi divizat; putem înţelege puţin câte puţin din întreg, până la înţelegerea lui completă.

Prin urmare, succesul eforturilor spirituale depinde de puritatea dorinţelor noastre. Lumina spirituală curge numai în acele porţiuni ale sufletelor noastre care au fost curăţate de egoism. Când privim în mod obiectiv natura existenţei noastre şi tot ce ne înconjoară putem aprecia mai bine minunăţia Creaţiei.

Conform cabaliştilor, care comunică direct cu Creatorul, existenţa Lui are implicaţii importante pentru noi. Dacă există într-adevăr un Creator şi dacă El determină toate circumstanţele care ne afectează viaţa, atunci încercarea de a menţine un contact cât mai strâns cu El este mai mult decât logică. Totuşi, dacă încercăm din greu şi reuşim, ne vom simţi ca suspendaţi în aer, fără suport, deoarece Creatorul este ascuns percepţiei noastre.

Fără a vedea, simţi, auzi sau primi anumite semnale senzoriale, am depune efort dintr-o singură direcţie, strigând în gol. Atunci de ce ne creează astfel Creatorul, fără să ne permită să Îl percepem? În plus, de ce s-ar ascunde de noi? De ce, chiar când apelăm la El, pare că nu răspunde şi preferă să ne influenţeze într-un mod ascuns nouă, prin intermediul naturii şi a mediului nostru? Dacă dorinţa Lui este să ne corecteze, adică să îşi corecteze „eroarea“ în Creaţie, ar fi putut face asta mai demult, direct sau indirect. Dacă El ni se revelează, Îl vom vedea şi Îl vom aprecia în măsura în care ne îngăduie simţurile noastre şi inteligenţa cu care El ne-a creat.

Atunci am şti cu siguranţă ce să facem şi cum să acţionăm în această lume, care se presupune că a fost creată pentru noi. Mai mult decât atât, în mod paradoxal, de îndată ce ne străduim să ajungem la Creator, să Îl percepem şi să ne apropiem de El, simţim cum dorinţa pentru El dispare.

Dacă El direcţionează toate senzaţiile noastre, atunci de ce nu a dezvoltat în mod specific această dorinţă în cei care doresc să-L perceapă? În plus: De ce pune tot felul de obstacole în calea noastră? Aceia dintre noi care doresc să se apropie de Creator sunt adesea respinşi de El. Întradevăr, El poate impune ani de suferinţă celor care se află în căutarea Sa. Uneori, am putea chiar să simţim că mândria şi aroganţa deasupra cărora ni se spune să ne ridicăm sunt mult mai caracteristice Creatorului! În fond, dacă este milos, în special cu cei care Îl caută, de ce nu primim răspuns la cererile şi lacrimile noastre?

Dacă putem schimba ceva în viaţa noastră, înseamnă că El ne-a dat liberul-arbitru să facem asta. Dar, pentru motive care ne scapă, El nu ne-a înzestrat cu suficientă cunoaştere pentru a evita suferinţa care însoţeşte existenţa şi dezvoltarea noastră spirituală. Pe de altă parte, dacă nu există liber-arbitru, atunci ce poate fi mai neplăcut decât să ne facă să suferim mulţi ani, fără sens în această lume crudă pe care El a creat-o? Desigur, asemenea plângeri sunt infinite la număr. Şi dacă El este cauza condiţiei noastre, atunci cu atât mai mult Îl criticăm şi Îl învinovăţim, ceea ce şi facem în momentele în care simţim suferinţă. Creatorul vede tot ce se întâmplă în inimile noastre.

Atunci când suntem nemulţumiţi de ceva, acest sentiment poate fi interpretat ca învinuire a Creatorului, chiar dacă această vină nu este adresată direct Lui sau chiar dacă nu credem în existenţa Lui. Fiecare dintre noi este îndreptăţit să-şi menţină convingerile pe care le are în starea lui actuală, oricare ar fi acea stare şi indiferent care ar fi acele convingeri. Acest lucru se întâmplă deoarece noi păstrăm doar ceea ce simţim a fi adevărat în acel moment şi, de asemenea, ce am analizat cu mintea noastră.

Cu toate acestea, cei care au o vastă experienţă de viaţă ştiu cât de drastic se pot schimba în timp părerile noastre. Asta nu înseamnă că înainte ne-am înşelat, iar acum avem dreptate; trebuie să ne dăm seama că punctul de vedere de astăzi, mâine se poate dovedi a fi greşit. Aşadar, concluziile pe care le tragem în orice situaţie sunt corecte doar pentru acea situaţie; ele pot fi total opuse concluziilor pe care le tragem în alte situaţii. În mod asemănător, noi nu putem să evaluăm alte lumi sau legile lor şi nici să le judecăm pe baza criteriilor noastre actuale – criterii ale acestei lumi. Nu avem o inteligenţă sau percepţie supranaturală şi greşim în mod constant chiar atunci când ne aflăm în graniţele lumii noastre.

Aşadar, nu putem trage concluzii în privinţa necunoscutului şi nici nu putem emite judecăţi în privinţa acestuia. Numai aceia dintre noi care posedă calităţile supranaturale necesare pot emite o judecată corectă referitoare la ceea ce există mai Sus şi dincolo de natural. Cei care posedă atât calităţi supranaturale, cât şi calităţile noastre, ne pot descrie mai exact supranaturalul. O asemenea persoană este numită cabalist – o persoană din lumea noastră, care este creată cu aceleaşi calităţi ca ale fiecăruia dintre noi, însă înzestrată şi cu calităţi de Sus, care îi permit să ne descrie ce se întâmplă acolo. De aceea Creatorul a îngăduit anumitor cabalişti să îşi dezvăluie cunoştinţele unui mare număr de oameni: pentru a-i ajuta să comunice cu El. Cabaliştii ne explică, într-un limbaj care este pe înţelesul nostru, faptul că structura şi funcţionarea raţiunii în lumea spirituală se bazează pe legi diferite şi opuse ca natură faţă de legile noastre.

Din cartea “Atingerea lumilor spirituale”

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetuer adipiscing elit, sed diam nonummy nibh euismod tincidunt ut laoreet dolore magna aliquam erat volutpat.

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetuer adipiscing elit, sed diam nonummy nibh euismod tincidunt ut laoreet dolore magna aliquam erat volutpat.