Rabbi Shimon Bar-Yochai (Rashbi)

Rabinul Shimon Bar-Yochai ( Rashbi) a primit, prin mentorul său Rabinul Akiva, 3000 de ani de cunoştinţe spirituale –toate acumulate de cabaliştii dinaintea lui. După ce a scris-o, a ascuns-o, pentru că umanitatea nu era pregătită pentru ea. Astăzi, conform remarcabililor cabalişti, Rabinul Yehuda Ashlag şi Vilna Gaon (GRA), suntem într-adevăr pregătiţi pentru revelarea Cărţii Zohar.

Rashbi, autorul Cărţii Zohar (Cartea Splendorii) a fost un Tana – un mare înţelept al erei noastre. A fost, de asemenea, discipolul direct al Rabinului Akiva. S-au spus numeroase legende despre Rashbi, care a fost de nenumărate ori menţionat în Talmud şi în Midrash, texte sacre ebraice din acele timpuri.

Rashbi s-a născut şi a crescut în Galileea. El a trăit în Sidon (un oraş în Libanul de azi) şi în Meron (în nordul Israelului) şi a fondat un seminar în vestul Galileei, nu departe de Meron.

Ca şi copil, era diferit faţă de ceilalţi copii de aceeaşi vârstă. Întrebări precum “Care este scopul vieţii mele?”, “Cine sunt eu?” şi “Cum este construită lumea?” l-au obsedat, provocându-l să descopere răspunsurile.

În acele zile, viaţa în Galileea era aspră: romanii care i-au omorât învăţătorul, pe Rabinul Akiva, încă persecutau evreii şi inventau, în continuare, legi noi pentru a-i pedepsi. Una dintre aceste legi interzicea evreilor studiul Cabalei.

În ciuda prohibiţiei impuse de romani, Rashbi s-a adâncit în studiul Cabalei şi a încercat să-i înţeleagă labirinturile. El a simţit că în spatele poveştilor biblice, există o semnificaţie profundă, ascunsă care conţine răspunsurile la întrebările sale persistente.

Treptat, Rashbi a realizat că trebuie să găsească un învăţător care a străbătut deja calea spirituală, a câştigat experienţă şi poate să-l ghideze pe scara spirituală. Aceasta constatare l-a îndemnat să se alăture grupului Rabinului Akiva, o decizie care va deveni punctul de răscruce în viaţa lui Rashbi

DE LA STUDENT LA FUGAR

Rashbi era un student devotat, avid de cunoaştere, arzând de dorinţa de a descoperi Forţa Superioară. El a studiat cu Rabinul Akiva treisprezece ani şi a atins cel mai înalt nivel pe scara spirituală.

Revolta Bar-Kokheva împotriva legilor romanilor din ţara lui Israel a dus la sfârşitul brusc al seminarului Rabinului Akiva. Rashbi a participat la revoltă, devenind unul dintre liderii ei şi, după ce a văzut cum a fost executat Rabinul Akiva, rezistenţa lui a devenit şi mai aprigă.

În Talmud se spune că, odată, când Rashbi vorbea împotriva regulilor romane, cineva a anunţat autorităţile romane. Romanii l-au judecat pe Rashbi în absenţa lui şi l-au condamnat la moarte. Dar, pentru a-l executa, trebuia, mai întâi, să-l aresteze. Împăratul roman a trimis trupe să-l caute, dar, spre disperarea lor, se părea că Rashbi a dispărut.

GROTA DE LA PIQIIN

Conform legendei, Rashbi şi fiul său, au fugit la Piqiin, un sat în nordul Israelului, unde s-au ascuns într-o grotă şi s-au adâncit în studiul secretelor înţelepciunii Cabalei, unde au descoperit întregul sistem al creaţiei.

După treisprezece ani petrecuţi în grotă, Rashbi a auzit că împăratul roman a murit. În sfârşit, a putut respira uşurat. După ce a părăsit grota, Rashbi a adunat nouă studenţi şi a plecat cu ei într-o altă grotă, mai mică, cunoscută sub numele de Idra Raba, nu departe de satul Meron. Cu ajutorul lor, a scris Cartea Zohar, cea mai importantă carte a Cabalei.

Cabalistul Rabbi Yehuda Ashlag i-a descris pe Rashbi şi pe studenţii săi, ca pe singurii oameni care au atins perfecţiunea – cele 125 de grade spirituale care desăvârşesc corecţia sufletului. După ce a terminat comentariile la Cartea Zohar, Ashlag

a oferit o masă festivă pentru a sărbători încheierea ei. La celebrare, a afirmat că “… înainte de zilele Mesiei, era imposibil să fii recompensat cu cele 125 de grade… cu excepţia lui Rashbi şi a contemporanilor săi, autorii Cărţii Zohar. Ei au primit cele 125 de grade de desăvârşire, deşi au trăit înaintea zilelor lui Mesia”.

De aceea, este amintit des în Zohar că nu va mai fi o generaţie ca cea a lui Rashbi până la “generaţia Regelui Mesia”, (vremea când toată umanitatea va fi corectată). De aceea, compoziţia Rabinului Shimon şi-a lăsat o asemenea amprentă în lume, deoarece secretele spirituale din ea acordă cele 125 de grade.

UNUL LA UN MILION

Rashbi a fost un suflet unic, a cărui misiune a fost să ajute fiecare creatură să se conecteze cu Forţa Superioară. Asemenea suflet coboară în lumea noastră şi se “îmbracă” într-un mare cabalist. De câte ori apare un astfel de suflet, umanitatea avansează la un nou nivel spiritual şi lasă o amprentă în cărţi de Cabala, care vor folosi generaţiilor viitoare.

_____________________________________________________________

”Această compoziţie, numită Cartea Zohar, este ca Arca lui Noe: erau fel de fel de lucruri, dar atâtea lucruri diferite şi familii nu puteau exista dacă nu intrau în Arcă… Astfel, cel drept va pătrunde secretele Luminii din lucrare şi este virtutea compoziţiei astfel încât imediat ce te angrenezi… te va atrage aşa cum un magnet atrage fierul. Şi va pătrunde pentru a-ţi salva sufletul şi spiritul şi ca să te corecteze.”

Rav Kook,Ohr Yakar ( Lumina Strălucitoare)

_________________________________________________________________

Cartea Zohar este, fără dubii, una din cele mai faimoase lucrări. A fost subiect pentru mii de poveşti şi, deşi a fost scrisă în urmă cu aproape 2000 de ani, este încă învăluită în mister. Deşi este fascinantă, cartea este de neînţeles pentru generaţia noastră, fără o interpretare corectă, milioane de oameni silitori încercând să-i cerceteze secretele.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *