În spatele monitorului

Limbajul ramurilor este expresia forţelor superioare care operează în lumea noastră. Este exprimat în obiecte şi în tot ceea ce se întâmplă. De unde provine? Este ca un monitor de calculator. Dacă te uiţi în spatele monitorului nu vezi nicio imagine – vei vedea electronii care o construiesc.

_____________________________________________________________

Scântei spirituale

Nu există niciun fir de iarbă jos care să nu aibă un semn de Sus, care îl loveşte şi îi spune „creşte.”

—Midrash Rabba

____________________________________________________________________

Iată aici cum, câteva din istoriile din Biblie sunt explicate folosind Limbajul Ramurilor:

POVESTEA MĂRULUI

Haideţi să vorbim de povestea  Biblică a creaţiei. Dorinţa de a primi în sufletul comun (noi) este numită „Eva”. Dorinţa de a dărui, de a da, este numită „Adam”. Egoimsul, dorinţa de a primi cu intenţia de a primi, este numită „şarpe”, iar noi îi spunem „ego”. Ego-ul vrea să ia toate dorinţele noastre şi să le îndrepte către egoism. Asta înseamnă că şarpele vine la Eva, dorinţa de primi, şi îi spune: „Ştii ce? Poţi să îţi foloseşti dorinţa de a primi într-un mod foarte bun”. Aşadar Eva a mers la Adam, dorinţa de a dărui, şi i-a spus: „Ştii ce? Avem şansa de a ne înălţa în cele mai înalte lumi. Mai mult, asta este ceea ce vrea şi Creatorul, de aceea ne-a făcut pe noi primitori.”

Şi ea a mâncat. Dorinţa de a primi, s-a alăturat şarpelui (egoismul), a mâncat mărul. Pentru că le-a plăcut, s-au gândit: „De ce să nu îl atragem şi pe Adam (forţa dăruirii) în asta? Şi asta a făcut. Ca rezultat, întregul corp al lui Adam HaRişon (sufletul comun), toate dorinţele lui au fost corupte de intenţia şarpelui de a primi, în ceea ce a devenit păcatul original.

AVRAM—ÎNTRE EGIPT ŞI ISRAEL

Avram s-a născut în Mesopotamia (Irakul de astăzi), a imigrat în Israel, iar apoi datorită foametei, a mers în Egipt. Această călătorie are un înţeles spiritual, pentru că aceste locuri sunt niveluri şi forţe. Ele ne spun de fapt povestea corectării dorinţei sale.

Mesopotamia este punctul de start, unde dorinţele lui Avram sunt egoiste, ca ale tale şi ale mele. Pământul Israel, numit „dorinţa de a dărui”, este dorinţa de a da. Egiptul este numit Malhut, dorinţa de a primi, şi constă din dorinţe egoiste, cu Faraonul reprezentând personificarea egosimului.

_____________________________________________________________

Picanterii

În Cabala, Israel nu înseamnă o porţiune de pământ. Este un nume care provine din două cuvinte: Yaşar (direct) şi El (Creator). De aceea, pentru un Cabalist, oricine care are o dorinţă puternică de a fi la fel ca şi Creatorul, este considerat parte din Israel.

____________________________________________________________________

Av (tată) ha Am (naţiune)—marea dorinţă de a primi care a apărut din el. Pentru se potrivi acelor dorinţe de a primi, a avut o dorinţă de a dărui, care garantează că acele dorinţe vor fi în final corectate. De fiecare dată Când Avram îşi creşte dorinţa de a dărui se mută în Israel, iar de fiecare dată când îşi creste dorinţa de primi, se mută în Egipt. De aceea imigrarea în Israel este considerată ascensiune iar cea în Egipt cădere.

Dorinţa de a dărui este fără putere singură. Poţi să îi dărui cu adevărat Creatorului numai primind de la El. Aşa că Avram a întrebat: „Cum voi şti că voi atinge acelaşi nivel ca al Creatorului?” Avram nu a putut primi pentru că era într-o sare de dăruire. Creatorul i-a pus sămânţa în Egipt şi i-a spus să primească o măsură plină a dorinţei de a primi. Avram a fost încântat. După exil, atunci când oamenii s-au amestecat cu egiptenii şi le-au absorbit dorinţele lor, omenii vor fi corectaţi şi vor ştii cum să primească pentru a dărui. Acesta este modul de dobândire pentru toată lumea, şi duce la finalul corectării.

Biblia spune că Avram s-a dus în Egipt datorită foametei. Foametea a fost spirituală, pentru că el a vrut să dăruie dar nu avea ce să dăruie. Pentru Avram, o situaţie în care nu putea dărui se numea foamete, absenţa dorinţelor de a primi. Când o persoană obţine treptat o dorinţă de a primi mai mare, se consideră că experimentează exilul din Egipt. Când ieşi din această experienţă cu o vase mari de primire, poţi să începi să le corectezi, ca să lucreze cu intenţia de a dărui.

 

MOISE, LUPTĂ DECISIVĂ CU FARAONUL

Următoarea poveste cheie din Biblie din perspectiva Cabala este povestea lui Moise. Faraonul care i-a luat ca sclavi pe evrei are o semnificaţie mai adâncă decât înregistrarea istorică.

Faraonul a visat că vor fi 7 ani de bogăţie urmaţi de 7 ani de foamete. Bogăţia apare atunci când descoperi prima dată o mare dorinţă pentru spiritualitate şi simţi o mare fericire. Asta pentru că te gândeşti că vei obţine spiritualitatea folosindu-ţi ego-ul.  Eşti gata să citeşti, să înveţi şi să faci tot felul de lucruri. Foametea are loc atunci când veţi că nu poţi obţine spiritualitatea decât dacă renunţi la ego şi câştigi atributul dăruirii. Dar nu poţi să dai, cu toate că vrei. Eşti prins la mijloc. Acesta este Egiptul.

Ca să apară schimbarea, „Faraonul” tău creşte. Faraonul tău este ego-ul tău. Începe să îţi arate cât de rele sunt lucrurile în starea ta prezentă. Este foarte rău, vrei să evadezi sau să fugi către spiritualitate. Vrei să o faci chiar dacă nu este nimic atractiv în asta. Când ego-ul îţi arată cât de rău este, vei vrea să te schimbi.

Numele Moise vine de la cuvântul Moşeh (a scoate). Acesta este momentul care ne scoate pe noi din Egipt, la fel ca Mesia, care de asemenea vine de la acelaşi cuvânt. Moise este sentimentul din om care stă împotriva ego-ului acestuia şi spune: „Chiar cred că ar trebui să pleci.” Forţa mare care împinge este Faraonul. Forţa mică care trage, scoate, este Moise. Această scoatere, este începutul spiritualităţii, punctul în inimă.

 

POVESTEA  (CLASICUL HAPPY-END) ESTEREI

Această poveste descrie corectarea finală a dorinţei de a primi, numită Haman. Mordehai (dorinţa de dărui) şi Haman, împart un cal. Haman îl călăreşte primul, apoi Haman îl lasă pe Mordehai să îl călărească, în timp ce plimbă calul. Asta ne arată cum dorinţa de a primi în cele din urmă se predă înaintea dorinţei de a dărui şi renunţă la frâe.

Estera—Din cuvântul în ebraică Hester (ascundere)—este Regatul ascuns al Cerului. Ea este ascunsă, împreună cu Ahasuerus, Creatorul, care este, se pare, nici bun nici rău. Omul care experimentează asta nu ştie cine are dreptate şi dacă Creatorul este bun sau rău.

Estera este de asemenea rudă cu Mordehai, dorinţa de a dărui. Mordehai, ca Moise dar la un nivel diferit spiritual, este punctul Bina din suflet, care te trage către Lumină.

Atunci când apare dorinţa de a dărui, câteodată ea nu poate fi văzută imediată. Câteodată este ascunsă, ca Estera, Regina. Se poate să nu ştii dacă acţiunea este cu adevărat de a dărui. Totuşi, dacă cel care călăreşte este Mordehai, dorinţa de a primi se poate corecta.

_____________________________________________________________

Picanterii

Cea mai fericită sărbătoarea din calendarul evreiesc este Purim, atunci când este spusă povestea lui Haman şi Mordehai. Această sărbătoare reprezintă finalul corectări şi spune să bei până când nu mai putem deosebi Haman de Mordehai, egoismul de altruism. Asta pentru că la finalul corectării, toate dorinţele sunt corectate şi lucrează cu intenţia de dărui Creatorului, deci nu contează cu ce dorinţă lucrezi, ea va avea întotdeauna intenţia de dăruire.
____________________________________________________________________

Ca rădăcinile şi ramurile

The Law of Root and Branch

Thus, there is not an element of reality, or an occurrence of reality in a lower world, that you will not find its likeness in the world Above it, as identical as two drops in a pond. And they are called “Root and Branch.” That means that the item in the lower world is deemed a branch of its pattern, found in the Higher World, being the root of the lower element, as this is where that item in the lower world was imprinted and made to be.

That was the intention of our sages when they said, “You haven’t a blade of grass below that has not a fortune and a guard above that strike it and tells it, ‘Grow’!” It follows that the root, called “fortune,” compels it to grow and assume its attribute in quantity and quality, as with the seal and the imprint. This is the law of Root and Branch, which applies to every detail and occurrence of reality, in every single world, in relation to the world Above it.

– Baal Hasulam, excerpt from “The Essence of the Wisdom of Kabbalah”

A Perfect Language

The picture of this world has to last throughout the entire process of our spiritual advancement until the World of Infinity. Our correction is possible only under the condition that we perceive the reality of this lower degree, our world.

We must continually attain roots that are above the picture of our world which we now perceive. This picture doesn’t change; it’s only that its roots become higher or deeper, meaning that we attain the Creator (the root of our desires) to a greater extent.

The picture we now see is just His branch that is depicted by our desires on the background of His desires. The world is the picture of our desires’ dissimilarity to Him.

Through the process of attaining, our language doesn’t change either, because the picture of the lowest world doesn’t change. We speak the same words regardless if we are on the first level, in the middle, or at the end of the path. Kabbalists don’t have any other possibility of communicating with each other besides “the language of branches.”

The lowest state is the same for everyone, and the connection from the branch to the root extends from the World of Infinity through the same line which we continue from one world to another, through all 125 levels and in all 613 desires.

Thus, we can talk about any desire on any of the 125 levels by taking the corresponding name of the branch from this world. This is why Kabbalists chose “the language of branches” – because it remains invariable along the entire path of spiritual advancement. It is a perfect language, and if we only knew the connection between the root and the branch, we would be able to understand it.

– Taken from Michael Laitman’s blog –

Unlocking the Zohar, Chapter 1 – A Hidden Treasure

The greatest Kabbalist of our time was Rav Yehuda Ashlag (1884-1954). Thanks to his work, The Book of Zohar began to become known. Rav Ashlag is known as Baal HaSulam [Hebrew: Owner of the Ladder] for his Sulam [Ladder] commentary on The Book of Zohar. In his latter years, Baal HaSulam wrote what is known as “Writings of the Last Generation,” which begin with the following words:

“There is an allegory about friends who were lost in the desert, hungry and thirsty. One of them had found a settlement filled abundantly with every delight. He remembered his poor brothers, but he had already drawn far off from them and did not know their place. What did he do? He began to shout out loud and blow the horn; perhaps his poor hungry friends would hear his voice, approach and come to that abundant settlement filled with every delight.

“So is the matter before us: we have been lost in the terrible desert along with all mankind, and now we have found a great, abundant treasure, namely the books of Kabbalah in the treasure. …

… “Now, distinguished readers, this book lies here before you in a closet. It states explicitly all the wisdom of statesmanship and the behavior of private and public life that will exist at the end of days, meaning the books of Kabbalah…

“Open these books and you will find all the good comportment that will appear and the end of days, and you will find within them the good lesson by which to arrange mundane matters today, as well.”

Dezvelind Zoharul, Capitolul 1 – Timpul pentru a acționa

“Întreaga înţelepciune Cabala este menită numai pentru a cunoaşte îndrumarea Voinţei Superioare, de ce a creat Aceasta toate creaturile, ce vrea de la ele şi care va fi finalul tuturor ciclurilor lumii.”

Ramchal, Pitchei Hochma (Porţile înţelepciunii), Poarta nr. 30

Umanitatea se dezvoltă continuu. În antichitate, nevoile oamenilor erau foarte simple: hrană, adăpost şi procreaţie. Acestea sunt dorinţe naturale, ca de altfel şi nevoi existenţiale. Cu timpul, au început să apară în noi nevoi mai mari şi dorinţe mai mari: pentru bogăţie, dominaţie, respect şi cunoaştere. Zohar este Cartea înţelepciunii Cabala, înţelepciunea adevărului. Totuşi, ce este aşa de special la Cartea Zohar şi la Cabala? De ce această înţelepciune ocupă scena principală, în special pentru cei care trăiesc în zilele noastre?

De-a lungul istoriei, am încercat să ne satisfacem nevoile care au apărut în noi. Am încercat să descoperim în aceste schimbări fericirea, iubirea şi o viaţă bună. Astăzi, vedem ca această goană a fost inutilă. În timp ce fiecare generaţie este mai avansată din punct de vedere material,  fiecare suferă mai mult. Folosirea drogurile şi antidepresivelor, ca o evadare, sunt simptomele golului intern din generaţia noastră.

În fiecare moment, media ne prezintă din ce în ce mai multe tentaţii, iar noi după aceea alergăm să ni le satisfacem. Poate fi o haină nouă, o maşină nouă, o casă, o slujbă mai bună, un titlu academic, o călătorie peste mări sau chiar un restaurant bun. Dar, de fiecare dată când obţinem ceva, plăcerea se disipează la scurt timp după aceea, iar noi rămânem cu întrebarea: „Ce urmează?”. Iar apoi, această fugă după împliniri începe din nou.

Pentru cât timp? Astăzi, din ce în ce mai mulţi oameni îşi pun această întrebare. Şi nu numai „Pentru cât timp?” dar şi „De ce?”

De ce se desfăşoară viaţa noastră în acest fel? De ce suntem într-o continuă cursă, negăsind de fapt niciodată odihna? De ce totul devine întunecat şi fără gust odată ce l-am obţinut?  Şi de ce, în general, dacă despre asta este vorbă în viaţă şi nu avem ce face, de ce avem până la urmă nevoie de ea?

Nu a existat niciodată o astfel de stare în care întrebările legate de scopul şi menirea vieţii încep să apară în atât de mulţi oameni. În trecut, pur şi simplu nu ne puneam astfel de întrebări. Am trăit pentru că ne-am născut. Dar astăzi, astfel de întrebări care apar brusc în noi, ne fac să nu mai avem odihnă, îmboldindu-ne înainte, iar după ani de căutări ajungem la înţelepciunea Cabala, înţelepciunea care ne învaţă cum să primim mult mai mult de la viaţă.

Anterior, nu am avut nevoie de Cabala, aşadar era în ascundere. Dar astăzi, nevoia noastră pentru ea este principalul motiv pentru apariţia acesteia în generaţia noastră.

Al doilea motiv este situaţia specială în care ne aflăm. Dezvoltarea tehnologiei şi a mass-mediei a schimbat lumea într-un mic oraş în care suntem cu toţi interdependenţi. Totuşi, în acelaşi timp, ego-urile noastre şi ura dintre noi au început să crească.

A devenit aproape imposibil să îi mai tolerăm pe alţii, începând de la cel mai personal nivel, în care fiecare membru al familiei are nevoie de o cameră personală, o maşină personală şi practic o casă personală. Oamenii descoperă că este foarte dificil să menţină relaţii între ei, iar rata divorţurilor este în creştere. Unitatea familiei se destramă peste tot în lume.

Trăim împreună, captivi pe o mică planetă, antagonişti unul faţă de celălalt şi incapabili să ne înţelegem unul cu altul. Cantitatea de arme de distrugere în masă care s-a acumulat în lume ne-a adus la stare periculoasă, în care totul din jurul nostru este instabil şi de neprevăzut. Putem spune că ne-am pierdut abilitatea de a guverna lumea.

Dacă privim înainte, dacă noi continuăm acest drum, este neclar cum vom putea supravieţui. Ce fel de lume lăsăm copiilor noştri? Generaţia de astăzi este prima generaţie care a încetat să mai creadă că toţi copiii lor vor avea o viaţa mai bună!

Pe fundalul tuturor acestor lucruri, Cartea Zohar şi alte surse Cabaliste încep să apară. Ele explică faptul că situaţia în care ne aflăm acum a fost prezisă de mult.

Prima dată când a apărut o astfel de stare a fost în Babilonul antic. Povestea Biblică despre Turnul Babel descrie cum oamenii s-au adunat într-un singur loc, dorindu-şi să construiască un turn al cărui vârf să atingă cerul. A fost expresia marelui egoism care a apărut între ei, şi a urii combinată cu interdependenţa lor. Exact în acel loc şi în acea stare a apărut înţelepciunea Cabala.

Această înţelepciune oferă un lucru simplu. Spune că în plus la realitatea pe care o simţim, mai există o altă realitate, mai expansivă, una superioară. Din această realitatea superioară se extind forţe în lumea noastră şi o guvernează. Dezvoltarea pe care am obţinut-o de-a lungul generaţiilor a avut ca scop să ne aducă la recunoaşterea forţelor care ne conduc şi ne guvernează.

Când vom descoperi această realitatea superioară,  vom înţelege că dezvoltarea noastră de-a lungul a mii de ani a avut loc numai ca să ne facă să obţinem şi să experimentăm o senzaţie mai amplă a realităţii. Astfel, nu vom rămâne în starea în care trăim astăzi, în care trăim şi murim. Vom afla că viaţa este eternă şi cu o formă fără limite.

Omul a fost creat să ridice cerurile

Rabbi Menahem Mendel din Kotzk

În Babilonul antic, Avram Patriarhul, un locuitor din Ur din Caldeea, a fost cel care a descoperit că programul de dezvoltare al umanităţii este cel care ne împinge să descoperim o nouă realitate. Avram a realizat că, în final, evoluţia materiala a omului pe pământ se va epuiza, iar umanitatea va descoperi că este nevoie de altceva în afară de satisfacerea dorinţelor corporale şi că, fără asta, viaţa pe pământ este inutilă.

Avram a descoperit că la finalul evoluţiei materiale începe evoluţia spirituală. Odată ce el însuşi şi-a epuizat toate dorinţele pe care le avem cu toţi, în el a apărut o nouă dorinţă: să înţeleagă scopul vieţii sale.

În Cabala, toate dorinţele corporale sunt privite ca „inimă”, în timp ce dorinţa de a descoperi menirea vieţii este descrisă ca „punctul din inimă”. Punctul din inimă este dorinţa care se trezeşte în inimile noastre şi ne împinge în „sus”. Această nouă dorinţă l-a condus pe Avram să descopere realitatea completă, realitatea spirituală.

Înţelepciunea lui Avram este numită „înţelepciunea Cabala” şi ea descrie reţeaua forţelor Naturii şi cum putem să studiem programul prin care acestea ne influenţează. Înţelepciunea Cabala descrie reguli, forţe şi formule de lucru ale lumilor superioare.

 

Cabala explică în ce mod a început realitatea să se extindă din Ein Sof (Infinit), prin lumile  Adam Kadmon [Omul Primordial], Atzilut[Emanaţia], Beria [Creaţia], Yetzira [Formarea], şi Assiya [Acţiunea], până în lumea noastră. Ne spune cum coboară sufletele şi se „îmbracă” în corpuri în această lume şi cum facem ca sufletele noastre să se ridice din nou în lumea Ein Sof.

Avram a fost primul Cabalist care a învăţat oamenii cum să descopere sufletul şi să experimenteze gradual prin el o lume superioară. Sunt cinci lumi superioare, fiecare având cinci niveluri, iar fiecare nivel este la rândul lui împărţit în alte cinci niveluri. Dacă multiplicăm  5x5x5, ajungem la 125 de niveluri prin care urcăm în senzaţii, înţelegere şi dobândire, până descoperim întreaga realitate.

Acest proces are loc în tip ce ne aflăm în corpurile materiale. Atunci când obţinem aceste lumi superioare, realitatea devine mult mai largă şi noi simţim forţele care operează în lumea în care ne aflăm. Este ca imaginea unei broderii. În faţă este imaginea, în timp ce în spate sunt afişate conexiunile dintre firele care creează  această imagine din faţă.

Când observăm lumea noastră şi ce se întâmplă în ea, noi abia observăm o imagine superficială. Înţelepciunea Cabala ne ajută să pătrundem în adâncimea imaginii. Aşa începem să înţelegem conexiunile dintre lucruri, de ce lucrurile se întâmplă aşa şi cum putem să influenţăm un element prin alt element.

În alte cuvinte, nu numai că vedem imaginea acestei lumi, dar începem de asemenea să vedem sistemul de operare. Numai atunci ne putem controla viaţa şi soarta şi să ajungem la o stare perfectă.

Înţelepciunea Cabala ne explică faptul că viaţa noastră este construită astfel încât ne apar probleme de tot felul, nelăsându-ne altă alternativă decât aceea de a cunoaşte sistemul de operare. Dacă nu obţinem dimensiunea superioară, nu descoperim forţele care ne influenţează şi nu începem să ne conducem viaţa prin ele, nu vom putea să ne descurcăm în viaţă. De aceea această înţelepciunea se manifestă, pentru ca noi să cunoaştem lumile spirituale.

Cabala explică tot ce s-a întâmplat în istoria umanităţii: de ce ne-am dezvoltat într-un fel sau altul şi de ce au avut loc toate războaiele şi schimbările prin care am trecut. Se referă de asemenea la viitor şi descrie cum putem să evoluăm de acum înainte.

În faţa noastră se află două drumuri:

  1. Să scăpăm de rău—să evoluăm printr-o forţă negativă care ne împinge din spate, aşa cum am făcut de-a lungul istoriei. Vom descoperi că ceva lipseşte şi nu avem altă şansă decât să ieşim din starea negativă şi să facem o schimbare.
  2. Să fim atraşi de bine—să evoluăm prin forţa pozitivă care ne trage din faţă. Asta ne oferă Cabala: să evoluăm prin descoperirea unei vieţi bune şi apoi să înţelegem cum să o obţinem printr-o minunată aventură.

Înţelepţii Cabalisti au prezis starea noastră dinainte. Ei au ştiut că fără Cabala nu vom putea să supravieţuim. Au indicat sfârşitul secolului XX ca fiind momentul în care înţelepciunea va apărea tuturor. Ei au explicat că dacă nu trecem de la avansarea negativă la cea pozitivă, vom fi îndreptaţi spre ea fără milă.[1].

Dar noi suntem puşi în faţa unor probleme nu numai la nivel social, ci şi la nivel ecologic, care includ erupţiile vulcanilor, cutremurele, ţunami, uraganele, incendiile, valuri de căldură sau de frig. Toate acestea apar doar ca să ne oblige să ne continuăm dezvoltarea. Natura ne scutură prin forţa negativă ca noi să luăm forţa pozitivă în mâinile noastre.

Pentru a avansa, mai întâi trebuie să descoperim forţele care coboară aici şi ne influenţează. Trebuie să învăţăm cum să penetrăm sistemul superior al Naturii, dacă vrem să guvernăm aceste forţe. Chiar şi atunci când dorim să dezvoltăm tehnologii pentru a ne îmbunătăţii viaţa, mai întâi trebuie să studiem Natura şi să descoperim ce legi ascunse există în ea şi cum guvernează aceasta. Dar, pentru că înţelepciunea Cabala vorbeşte de forţe superioare, mai ascunse, procesul descoperirii lor este de departe mult mai complex. Este cu adevărat un proces fascinant, iar noi îl vom aprofunda în următorul capitol.

 

Această înţelepciune nu este mai mult şi nici mai puţin decât o secvenţă de rădăcini, care coboară prin cauze şi consecinţe, prin reguli determinate, fixe, intercalându-se într-un singur scop exaltat, descris ca „Revelaţia Dumnezeirii Sale către creaturile Sale din această lume”.

Baal HaSulam, “Esenţa Înţelepciunii Cabala”

 

Din timpul lui Avram, acum circa 3800 de ani, până acum aproximativ 2000 de ani, înţelepciunea Cabala era cunoscută poporului Israel. De la ruinele Templului de acum aproximativ 2000 de ani, până la generaţia noastră, Cabala a fost ascunsă publicului şi a fost trecută în secret, din generaţie în generaţie, printre Cabalişti.

În timpul când Cabala a fost ascunsă, i-au fost atribuite diferite stigmante. A fost considerată misticism, vrăjitorie, magie, etc., dar nimeni nu a ştiut ce este cu adevărat, de aici noţiunile false. De asemenea, industria trivială din prezent care foloseşte numele „Cabala” pentru a produce servicii şi produse, de fapt nu are nimic de a face cu esenţa actuală a înţelepciunii Cabala.

Dar timpul ascunderii s-a terminat. Astăzi, înţelepciunea originală Cabala iese la suprafaţă pentru toţi oamenii, indiferent de vârstă, sex, religie sau rasă. Cabala este o ştiinţă superioară. Nu aparţine niciunei religii sau credinţe, nu impune nicio limită celui care doreşte să o studieze. Orice persoană care doreşte să înţeleagă lumea în care trăieşte, să îşi cunoască sufletul, să îşi ştie soarta şi să înveţe cum să o guverneze, este binevenit să studieze Cabala.

„ Dacă poporul meu mi-ar acorda atenţie…. s-ar adânci în studiul Cărţii Zohar… cu copii de nouă ani” [2], a spus Cabalistul Rabbi Yitzhak Yehuda din Komarno la începutul secolului 19. După el, alţi Cabalişti au recomandat să se predea această cunoaştere copiilor de la vârste fragede, dându-le o explicaţie a lumii care îi înconjoară, conexiunile dintre părţile acesteia şi forţele care o afectează. Printr-o astfel de educaţie se creşte o fiinţă umană încrezătoare, conectată la sursa abundenţei, simţindu-se la controlul vieţii sale. O astfel de persoană ştie cel mai bine cum să folosească aceste forţe şi înţelege că viaţa este fără limite.

Sfântul Zohar conectează cu Ein Sof [Infinitul].

Rabbi Moshe Israel Bar Elijahu. [3]

 

Cartea Zohar este cartea fundamentală de Cabala. A fost scrisă atunci când Cabala a trecut de la a fi o doctrină deschisă la una ascunsă. Autorii Zoharului au ştiut că lumea va avea nevoie de această carte mii de ani mai târziu, aşadar ei au ascuns-o imediat ce au scris-o.

Cartea Zohar a fost de fapt scrisă pentru această generaţie, pentru a ne scoate din starea de „exil spiritual”, din inabilitatea de a percepe forţa superioară şi expansiunea realităţii. Dacă dorim să ne îmbunătăţim situaţia, trebuie să facem din Cartea Zohar cartea de căpătâi a lumii noastre deoarece Zoharul este mai mult decât o carte, este menit să ne conecteze cu forţa superioară.

Când învăţăm cum să citim în mod corect Zoharul, vom descoperi că este un mijloc de a primi abundenţa şi vom vedea cum, cu ajutorul lui, se schimbă totul. Treptat, vom începe să simţim că este prezentă o altă forţă, una superioară şi bună, care ne învăluie, iar aerul este „îmbibat” de această forţă.

În concluzi: Natura ne-a adus într-un punct special al dezvoltării umane, la un pas înaintea unui nou nivel al existenţei. Suntem pe cale să facem un salt calitativ către nivelul spiritual şi de aceea trambulina – înţelepciunea Cabala şi în principal Cartea Zohar – ne apar în faţa noastră.

În adâncimile sufletului uman, vocea Domnului cheamă mereu. Agitaţia vieţii poate zăpăci sufletul, astfel încât să nu audă vocea care îl cheamă aproape, aproape pe toată durat vieţii, dar nu poate niciodată să smulgă baza, rădăcina şi esenţa acestei voci, care este cu adevărat inima vieţii umane… Chiar şi în aceia care tind să scape de ea şi să o reducă la tăcere, această îndepărtare şi tăcere doar dezvăluie conexiunea inerentă a sufletului cu acea voce puternică, care nu încetează niciodată să tânjească în inimile lor.  Într-adevăr, toate eforturile de a scăpa de ea şi toate tacticile aplicate pentru a o reduce la tăcere, sunt în van.

Rav Raiah Kook, Comorile lui  Raiah, p 113

Note

[1] Cabalişti se referă la două drumuri spre cunoaşterea lumilor superioare, ca fiind „calea Torei” (calea Luminii) şi „calea suferinţei.” În „Scrierile ultimei generaţii”, Baal HaSulam explică în următorul mod:  Sunt două căi pentru a descoperi perfecţiunea: calea Torei şi calea suferinţei. Aşadar, Creatorul a dat umanităţii tehnologia, până când ei au inventat bomba cu hidrogen. Dacă ruina totală pe care acestea sunt destinate să o aducă încă nu este evidentă lumii,  ei pot aştepta un al treilea război mondial, sau al patrulea, şi aşa mai departe. Bombele îşi vor face treaba şi rămăşiţele de după ruine nu vor avea altă şansă decât să ia asupra lor această muncă… Dacă apuci pe drumul Torei, toate vor fi bune. Iar dacă nu, atunci eşti îndreptat spre drumul suferinţei”.

Pentru mai multe despre acest subiect, vezi: Baal HaSulam “Introducere la Cartea Zohar” (art. 16), “Introducere la Cartea Copacul Vieţii” (art. 7), şi eseul, “Pacea.”

[2] Rav Yitzhak Yehuda Yehiel Safrin din Komarno, Notzer Hesed [Păstrând Mila], Capitolul 4, Învăţătura 20

[3] Rabbi Moseh Bar Elijahu, Poarta conexiunii, Poarta 1, pct.5, art. 2

Fereastră către inimă

Din cartea “Atingerea lumilor spirituale” (puteți să vedeți cartea online aici)

Este clar că, de la crearea acestei lumi, umanitatea a trecut prin suferinţe şi dureri atât de mari, încât adeseori acestea au fost mai rele decât moartea însăşi. Cine, dacă nu Creatorul, este Sursa acestora? Pe parcursul istoriei, câţi oameni au fost dispuşi să sufere şi să îndure durerea pentru a atinge înţelepciunea superioară şi pentru a ajunge la înălţarea spirituală?

Câţi dintre ei s-au oferit voluntari să suporte agonii insuportabile, în dorinţa de a găsi măcar un strop de percepere spirituală şi înţelegere a Forţei Superioare şi, de dragul unirii cu Creatorul, să devină Servitorii Săi?

Şi totuşi, ei toţi au trăit fără să fi primit vreodată răspuns şi fără să fi obţinut rezultate vizibile. Au părăsit această lume aşa cum au venit. De ce a ignorat Creatorul rugăciunile lor? De ce şi-a întors faţa de la ei şi le-a dispreţuit suferinţa? Toţi oamenii au înţeles în subconştient că există un scop mai înalt al universului şi al tuturor evenimentelor care au loc. Această înţelegere este numită „picătura de unificare“ a individului cu Creatorul.

De fapt, în ciuda cufundării lor în egoism şi a chinului insuportabil datorat respingerii Creatorului, ei au simţit imediat cum, în inima lor, se deschide o fereastră care, până atunci, fusese închisă adevărului. Până în acel moment, inima lor a fost incapabilă să simtă altceva decât propria durere şi propriile dorinţe.

Această fereastră le-a arătat că au fost consideraţi demni de a experimenta şi simţi cum mult dorita „picătură de unificare“ pătrunde în fiecare inimă prin zidurile sale sparte. Prin urmare, toate calităţile lor au fost modificate până au obţinut o formă opusă, formă asemănătoare cu calităţile Creatorului. Abia atunci şi-au dat seama că se pot uni cu El în timp ce se află cufundaţi în suferinţă.

Numai atunci au putut înţelege Unicitatea Creatorului, deoarece atât Prezenţa Sa a fost simţită acolo, cât şi „picătura de unificare“ cu El. În momentul experimentării acestei revelaţii, Lumina le-a devenit evidentă şi le-a umplut rănile. Tocmai din cauza acestor răni ale percepţiei şi cunoaşterii şi a teribilei suferinţe generată de contradicţiile chinuitoare ale sufletului, Creatorul Însuşi umple aceşti oameni cu o minunată şi nemărginită fericire, dincolo de orice imaginaţie, oricât de perfectă ar fi ea. Toate acestea le-au fost date pentru a-i face să înţeleagă că suferinţa şi agonia lor sunt valorificate. Era nevoie de acest lucru pentru ca ei să poată experimenta Perfecţiunea Ultimă.

De îndată ce această stare este atinsă, fiecare celulă din corpul lor îi convinge că oricine în lume ar fi dispus să treacă prin chinuri de neconceput pentru a experimenta, cel puţin o dată în viaţă, fericirea de a fi unit cu Creatorul. Atunci, de ce Creatorul oferă tăcerea ca răspuns la cerea de ajutor a oamenilor?

Explicaţia poate fi următoarea: oamenii sunt mult mai preocupaţi de propriul progres, decât de slăvirea Creatorului. Prin urmare, lacrimile lor sunt goale, iar ei părăsesc această lume aşa cum au venit: fără nimic. Menirea finală a fiecărui animal este dispariţia, iar oamenii care nu Lau perceput pe Creator sunt asemenea animalelor. Pe de altă parte, dacă o persoană este preocupată de slăvirea Creatorului, El se va revela pe Sine acelei persoane. „Picăturile de unificare“ care îndeplinesc scopul Creaţiei se varsă în inimile celor care sunt preocupaţi de gloria şi iubirea Creatorului.

Ele curg în aceia care, în loc să se plângă de nedreptatea Regulii Divine, sunt complet convinşi în inima lor că tot ceea ce face Creatorul este în final spre binele lor. Spiritualul nu poate fi divizat; putem înţelege puţin câte puţin din întreg, până la înţelegerea lui completă.

Prin urmare, succesul eforturilor spirituale depinde de puritatea dorinţelor noastre. Lumina spirituală curge numai în acele porţiuni ale sufletelor noastre care au fost curăţate de egoism. Când privim în mod obiectiv natura existenţei noastre şi tot ce ne înconjoară putem aprecia mai bine minunăţia Creaţiei.

Conform cabaliştilor, care comunică direct cu Creatorul, existenţa Lui are implicaţii importante pentru noi. Dacă există într-adevăr un Creator şi dacă El determină toate circumstanţele care ne afectează viaţa, atunci încercarea de a menţine un contact cât mai strâns cu El este mai mult decât logică. Totuşi, dacă încercăm din greu şi reuşim, ne vom simţi ca suspendaţi în aer, fără suport, deoarece Creatorul este ascuns percepţiei noastre.

Fără a vedea, simţi, auzi sau primi anumite semnale senzoriale, am depune efort dintr-o singură direcţie, strigând în gol. Atunci de ce ne creează astfel Creatorul, fără să ne permită să Îl percepem? În plus, de ce s-ar ascunde de noi? De ce, chiar când apelăm la El, pare că nu răspunde şi preferă să ne influenţeze într-un mod ascuns nouă, prin intermediul naturii şi a mediului nostru? Dacă dorinţa Lui este să ne corecteze, adică să îşi corecteze „eroarea“ în Creaţie, ar fi putut face asta mai demult, direct sau indirect. Dacă El ni se revelează, Îl vom vedea şi Îl vom aprecia în măsura în care ne îngăduie simţurile noastre şi inteligenţa cu care El ne-a creat.

Atunci am şti cu siguranţă ce să facem şi cum să acţionăm în această lume, care se presupune că a fost creată pentru noi. Mai mult decât atât, în mod paradoxal, de îndată ce ne străduim să ajungem la Creator, să Îl percepem şi să ne apropiem de El, simţim cum dorinţa pentru El dispare.

Dacă El direcţionează toate senzaţiile noastre, atunci de ce nu a dezvoltat în mod specific această dorinţă în cei care doresc să-L perceapă? În plus: De ce pune tot felul de obstacole în calea noastră? Aceia dintre noi care doresc să se apropie de Creator sunt adesea respinşi de El. Întradevăr, El poate impune ani de suferinţă celor care se află în căutarea Sa. Uneori, am putea chiar să simţim că mândria şi aroganţa deasupra cărora ni se spune să ne ridicăm sunt mult mai caracteristice Creatorului! În fond, dacă este milos, în special cu cei care Îl caută, de ce nu primim răspuns la cererile şi lacrimile noastre?

Dacă putem schimba ceva în viaţa noastră, înseamnă că El ne-a dat liberul-arbitru să facem asta. Dar, pentru motive care ne scapă, El nu ne-a înzestrat cu suficientă cunoaştere pentru a evita suferinţa care însoţeşte existenţa şi dezvoltarea noastră spirituală. Pe de altă parte, dacă nu există liber-arbitru, atunci ce poate fi mai neplăcut decât să ne facă să suferim mulţi ani, fără sens în această lume crudă pe care El a creat-o? Desigur, asemenea plângeri sunt infinite la număr. Şi dacă El este cauza condiţiei noastre, atunci cu atât mai mult Îl criticăm şi Îl învinovăţim, ceea ce şi facem în momentele în care simţim suferinţă. Creatorul vede tot ce se întâmplă în inimile noastre.

Atunci când suntem nemulţumiţi de ceva, acest sentiment poate fi interpretat ca învinuire a Creatorului, chiar dacă această vină nu este adresată direct Lui sau chiar dacă nu credem în existenţa Lui. Fiecare dintre noi este îndreptăţit să-şi menţină convingerile pe care le are în starea lui actuală, oricare ar fi acea stare şi indiferent care ar fi acele convingeri. Acest lucru se întâmplă deoarece noi păstrăm doar ceea ce simţim a fi adevărat în acel moment şi, de asemenea, ce am analizat cu mintea noastră.

Cu toate acestea, cei care au o vastă experienţă de viaţă ştiu cât de drastic se pot schimba în timp părerile noastre. Asta nu înseamnă că înainte ne-am înşelat, iar acum avem dreptate; trebuie să ne dăm seama că punctul de vedere de astăzi, mâine se poate dovedi a fi greşit. Aşadar, concluziile pe care le tragem în orice situaţie sunt corecte doar pentru acea situaţie; ele pot fi total opuse concluziilor pe care le tragem în alte situaţii. În mod asemănător, noi nu putem să evaluăm alte lumi sau legile lor şi nici să le judecăm pe baza criteriilor noastre actuale – criterii ale acestei lumi. Nu avem o inteligenţă sau percepţie supranaturală şi greşim în mod constant chiar atunci când ne aflăm în graniţele lumii noastre.

Aşadar, nu putem trage concluzii în privinţa necunoscutului şi nici nu putem emite judecăţi în privinţa acestuia. Numai aceia dintre noi care posedă calităţile supranaturale necesare pot emite o judecată corectă referitoare la ceea ce există mai Sus şi dincolo de natural. Cei care posedă atât calităţi supranaturale, cât şi calităţile noastre, ne pot descrie mai exact supranaturalul. O asemenea persoană este numită cabalist – o persoană din lumea noastră, care este creată cu aceleaşi calităţi ca ale fiecăruia dintre noi, însă înzestrată şi cu calităţi de Sus, care îi permit să ne descrie ce se întâmplă acolo. De aceea Creatorul a îngăduit anumitor cabalişti să îşi dezvăluie cunoştinţele unui mare număr de oameni: pentru a-i ajuta să comunice cu El. Cabaliştii ne explică, într-un limbaj care este pe înţelesul nostru, faptul că structura şi funcţionarea raţiunii în lumea spirituală se bazează pe legi diferite şi opuse ca natură faţă de legile noastre.

Attaining the world beyond

Din cartea “Atingerea lumilor spirituale”

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetuer adipiscing elit, sed diam nonummy nibh euismod tincidunt ut laoreet dolore magna aliquam erat volutpat.

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetuer adipiscing elit, sed diam nonummy nibh euismod tincidunt ut laoreet dolore magna aliquam erat volutpat.

 

Perceperea Creatorului

Generațiile vin şi pleacă, dar fiecare generație şi fiecare individ îşi pune aceeași întrebare cu privire la scopul vieții. Acest lucru se întâmplă în special pe timp de război sau atunci când întreaga umanitate suferă şi în perioadele de nenorociri care se abat, la un anumit moment din viața noastră, asupra fiecăruia dintre noi. Care este scopul vieții noastre, pe care o considerăm atât de prețioasa? Şi oare nu ar trebui ca lipsa suferinței să fie considerată fericire?

În Talmud, Etica părinţilor, se spune: „Împotriva voinţei tale te-ai născut, împotriva voinţei tale trăieşti şi împotriva voinţei tale vei muri.“

Fiecare generaţie are partea ei de nenorocire. Unii dintre noi au trecut prin Marea Depresie, prin războaie şi prin frământările de după războaie. Însă văd generaţia mea, plină de probleme şi suferinţe, incapabilă să se organizeze şi incapabilă să se găsească pe sine.

În această atmosferă, întrebarea referitoare la scopul vieţii noastre iese în mod clar în evidenţă. Uneori pare că viaţa este mult mai dificilă decât 19 moartea însăşi; de aceea nu este o surpriză faptul că în Etica Părinţilor se spune: „Împotriva voinţei tale vei trăi.“

Suntem creaţi de Natură şi suntem forţaţi să existăm cu calităţile care ne-au fost impuse. Este ca şi cum am fi fiinţe doar semi-inteligente; suntem fiinţe inteligente numai în măsura în care suntem conştienţi că acţiunile noastre sunt determinate de caracteristicile şi calităţile noastre înnăscute şi că nu putem face nimic împotriva lor. Dacă suntem la mila naturii, atunci nu există posibilitatea de a prevedea unde ne poate purta această natură sălbatică.

Natura noastră este responsabilă de producerea constantă a conflictelor dintre indivizi şi dintre naţiuni întregi care, asemenea animalelor sălbatice, sunt prinse în lupta viciată a instinctelor. Şi totuşi, la nivel subconştient, nu putem accepta comparaţia dintre noi şi animalele primitive.

Totuşi, dacă Forţa Divină care ne-a creat există, de ce nu o percepem, de ce se ascunde de noi? Dacă am şti ce ne cere, nu am face aceste greşeli în viaţa noastră, greşeli pentru care suntem condamnaţi la suferinţă!

Cât de uşoară ar fi viaţa dacă Creatorul nu ar fi ascuns fiinţei umane, ci ar fi perceput clar şi văzut de fiecare dintre noi! Atunci, nu ne-am mai îndoi de existenţa Lui. Am fi capabili să observăm efectele Providenţei Sale asupra lumii înconjurătoare, am înţelege cauza şi scopul creării noastre, am vedea clar consecinţele 20 acţiunilor noastre şi răspunsul Lui la ele, am fi capabili să discutăm cu El toate problemele noastre, am putea apela la ajutorul Său, am căuta protecţia şi sfatul Său, ne-am putea plânge în legătură cu problemele noastre şi am putea să Îl întrebăm de ce ne tratează astfel.

În cele din urmă, ne-am consulta cu El în privinţa viitorului, am fi în mod constant în legătură cu El şi ne-am putea corecta în funcţie de sfaturile Lui. În final, El ar fi mulţumit şi noi, de asemenea, am fi în câştig.

Aşa cum un copil este conştient de mama sa din momentul naşterii sale, tot aşa am fi şi noi conştienţi de Creator. Am învăţa cum să avem o viaţă corectă, luând aminte la reacţiile Lui faţă de acţiunile noastre şi chiar faţă de intenţiile noastre. L-am percepe pe Creator la fel de apropiat precum ne percepem mama, de vreme ce am putea să Îl vedem ca Sursa naşterii noastre, ca pe părintele nostru şi drept cauză a existenţei noastre şi a vieţii viitoare.

Dacă toate cele de mai sus s-ar adeveri, nu am avea nevoie de guverne, şcoli sau educatori. Existenţa tuturor naţiunilor ar fi concentrată pe o frumoasă şi simplă coexistenţă de dragul unei cauze comune evidentă pentru toţi: unificarea spirituală cu Creatorul care este văzut şi perceput.

Acţiunile fiecăruia dintre noi ar fi conduse de legi spirituale clare, numite „porunci“ şi fiecare le-ar urma pentru că, dacă le-ar încălca, ar însemna să-şi facă rău lui însuşi, ceea ce ar echivala cu saltul într-un incendiu sau de pe o stâncă.

Dacă am putea percepe în mod clar Creatorul şi Înţelepciunea Sa, nu am avea nicio dificultate în îndeplinirea celor mai dificile sarcini, pentru că beneficiul personal rezultat din acestea ar fi evident. Ar fi ca şi cum am da tot ce deţinem unui străin, fără a ne gândi de două ori la prezent sau la viitor.

Totuşi, aceasta nu ar fi o problemă, deoarece conştientizarea Legilor Divine ne-ar permite să vedem beneficiile actului altruist. Am şti că ne aflăm în puterea bunului şi eternului Creator.

Imaginaţi-vă cât de natural ar fi (şi, de asemenea, cât de nenatural şi imposibil este în actuala stare a ascunderii Creatorului) să ne abandonăm Creatorului, să Îi închinăm toate gândurile şi dorinţele fără rezerve şi să fim ce vrea El să fim.

Nu am mai fi preocupaţi de propria persoană şi nu ne-am gândi la noi. De fapt, am înceta să fim conştienţi de noi înşine şi am transfera toate sentimentele de la noi la El, încercând să ne apropiem de El şi să trăim conform Gândurilor şi Voinţei Sale.

Din cele de mai sus rezultă clar că singurul element care lipseşte în lumea noastră este perceperea Creatorului. Dobândirea unei asemenea percepţii ar trebui să fie singurul nostru scop în această lume. Acesta este obiectivul pentru care nu ar trebui să precupeţim niciun efort, pentru că numai atunci când Îl putem percepe pe Creator putem primi ajutorul Său. Acest lucru ne-ar putea salva atât de nenorocirile acestei vieţi, cât şi de la moartea spirituală, acordându-ne nemurirea spirituală fără a trebui să ne mai întoarcem în această lume.

Metoda de căutare a perceperii Creatorului este cunoscută sub numele de „Cabala“. Percepţia Creatorului este numită „credinţă“. Cu toate acestea, deseori asociem în mod eronat credinţa cu căutarea în întuneric, fără a-L vedea sau a-L percepe pe Creator.

De fapt, credinţa înseamnă exact opusul. Potrivit Cabalei, Lumina Creatorului, care umple omul, Lumina conectării cu Creatorul, Lumina care ne dă sentimentul unificării cu El (Or Hasadim) este cunoscută sub numele de „Lumina Credinţei“ sau, mai simplu, credinţă.

Credinţa, Lumina Creatorului, ne dă senzaţia că suntem legaţi de eternitate. Ea determină înţelegerea Creatorului, precum şi sentimentul de comunicare completă cu El, împreună cu cel de securitate absolută, nemurire, măreţie şi putere. Devine clar că eliberarea de existenţa noastră temporară şi de suferinţă (cauzată de căutarea zadarnică de plăceri trecătoare) depinde doar de dobândirea credinţei prin intermediul căreia vom fi capabili să Îl percepem pe Creator.

În general, singura cauză a nenorocirilor noastre şi a inutilei şi temporarei noastre vieţi este incapacitatea de a percepe Creatorul. Cabala ne face să simţim că trebuie să ne apropiem de El, ne împinge către El, îndemnându-ne: „Gustaţi şi vedeţi că Domnul este bun.“ Scopul acestui text este de a vă conduce prin stadiile iniţiale ale drumului către perceperea Creatorului.